„Măi șcii tu, copilărie...?” - Claudiu Românu

Măi șcii tu, copilărie,
când merjeam la minie-n sat,
Pă la bunu șî la buna,
când durmeam pă pat ge ghijă?
Mă dușeam pă la colibă...
dușeam calu' la-adăpat.

Stăceam măi mult linișcit,
nu aveam ge nimic grijă.

Măi șcii tu, copilărie,
când mă sculam gimineața,
Cu noapce la minie-n cap,
când plecam pă la cosât?
Pringeam caii la coșie,
nu șciam că-i gre' viața.
Nu umblam noapcea pă drum
ge frica lu' ăl urât.

Măi șcii tu, copilărie,
când dușeam sacu' la moară
Plin cu bobe în căruț,
când trăjeam ca apucat?
Eram tare ferișit
când să apropia o vară
Șî merjeam cu toț copiii
la gâldoni pă la scăldat.

Măi șcii tu, copilărie,
când era vr'o sărbătoare?
După șe merjeam la slujbă,
ne strânjeam copii pă mală,
Povestam lucruri mărunce
pân' la asfințât ge soare
Șî plecam acasă sara,
eram cu toțî plini ge fală.

Măi șcii tu, copilărie,
șe măi fac ai miei ortași?
Nu i-am măi văzut gemult,
nu măi șciu șe îs cu iei.
O trăcut cam multă vreme
nu măi ai șe să măi fași...
Era viața ferișită
când eram măi cinerei.

***

Vino tu, copilărie,
vino iar să-m' măi petrec...
Nu ce stânje-așa grăbită,
vino jumăta' ge șeas,
Ca să mă-ntâlnesc cu toace
șî dup-aia o să plec!
Vino să-m' măi văd ortașii 

șî să mă întorc acas'!