„Fii'ncă bătrânii nu măi îs pă lume” - Claudiu Românu

Un sat măi gol ca nișiodată,
Pămânce goale, nelucrace,
Fiin'că bătrânii nu măi îs pă lume,
Iar copiii-n altă parce.

Cu spini, urzâși șî mulț' bruscani
S-o împodobit grăgina,
Fiin'că bătrânii nu măi îs pă lume,
În Șeruri ș-or găsât ogina.

Cu lacrămi pă obraz priveșci,
Poarta ge la drum, că-i rujinită,
Fiin'că bătrânii nu măi îs pă lume
Ca poarta să măi fie fărbuită,

Pă la orașă îs plecaț' copiii,
Ge casa părincească s-or zuitat,
Fiin'că bătrânii nu măi îs pă lume,
Casa sîngură lăsată... stă în sat.